Peptide sublinguale: ce înseamnă administrarea oromucozală

Administrarea sublinguală înseamnă că formularea este reținută sub limbă, în timp ce expresia mai largă administrare oromucozală cuprinde contactul preparatului cu mucoasa cavității bucale, inclusiv zona de sub limbă și partea interioară a obrazului. Aceste căi pot permite absorbția fără trecerea prin stomac, dar la peptide avantajul nu este automat.

Peptidele se numără printre cele mai pretențioase molecule pentru administrarea neinvazivă. Din cauza dimensiunii, a caracterului hidrofil și a sensibilității la enzime, faptul că ceva a fost pus sub limbă nu spune câtă substanță a ajuns în realitate în circulație.

Sublingual, bucal și oral nu sunt același lucru

Când un preparat este înghițit, trece prin stomac și prin intestine, iar substanța absorbită poate trece apoi prin ficat înainte de a ajunge în circulația sistemică. Acest lucru se numește efectul primului pasaj.

La administrarea sublinguală, formularea este în contact cu mucoasa subțire și bine vascularizată de sub limbă. Administrarea bucală folosește mucoasa din interiorul obrazului, care este mai groasă și mai puțin permeabilă, dar poate fi mai potrivită pentru un contact mai îndelungat.

În practică, o parte din lichid se amestecă aproape întotdeauna cu saliva și este înghițită. De aceea doza absorbită efectiv prin mucoasă este adesea mai mică și mai variabilă decât cantitatea prezentă în flacon.

De ce este mucoasa bucală interesantă pentru peptide?

• ocolește mediul acid al stomacului pentru o parte din cantitatea administrată;
• poate reduce expunerea la enzimele digestive;
• permite un acces mai direct la circulația sistemică;
• este ușor accesibilă și nu necesită injecție;
• administrarea poate fi întreruptă prin îndepărtarea formulării din gură.

Aceste caracteristici creează un potențial de cercetare, dar mucoasa rămâne o barieră de protecție eficientă.

Principalele obstacole în calea absorbției peptidelor

Dimensiunea și caracterul hidrofil al moleculei

Moleculele mici și lipofile trec de obicei mai ușor prin membranele celulare. Peptidele sunt adesea mai mari, poartă o sarcină electrică și se dizolvă bine în apă, ceea ce îngreunează trecerea prin straturile lipidice ale epiteliului.

Enzimele din salivă și din țesut

Peptidazele pot descompune peptida înainte ca aceasta să fie absorbită. Viteza degradării diferă de la o peptidă la alta și depinde de formulare, de pH și de timpul de contact.

Fluxul permanent de salivă

Saliva diluează formularea și stimulează înghițirea. Asta reduce concentrația locală și scurtează timpul de contact cu mucoasa. Preparatele lichide pot fi deosebit de sensibile la această variabilitate.

Suprafața mică de absorbție

Cavitatea bucală este accesibilă, dar suprafața ei de absorbție este mult mai mică decât cea a intestinului subțire. Pentru substanțele cu permeabilitate scăzută, acest lucru reprezintă o limitare serioasă.

Diferențele individuale

Cantitatea de salivă, starea mucoasei, mâncarea, băutura, fumatul, inflamația, timpul de reținere și modul de administrare pot modifica absorbția. De aceea același conținut nominal nu oferă neapărat aceeași expunere la persoane diferite.

De ce este solventul tamponat o parte importantă a formulării?

Tamponul este un sistem care ajută la menținerea pH-ului soluției într-un anumit interval. La peptide, pH-ul poate influența solubilitatea, stabilitatea chimică, agregarea și viteza degradării enzimatice. În același timp, formularea trebuie să fie acceptabilă pentru mucoasa bucală sensibilă.

Denumirea „buffered diluent” descrie așadar funcția tehnologică a solventului. În sine nu dovedește absorbția, dar arată că pH-ul și stabilitatea nu au fost lăsate pe seama apei obișnuite.

Osmolalitatea, conservanții, forța ionică și compatibilitatea cu ambalajul pot influența și ele formularea finală. De aceea solvenții unor produse diferite nu sunt neapărat interschimbabili.

Ce spun cercetările despre administrarea oromucozală a peptidelor?

Literatura farmaceutică discută de decenii calea bucală și pe cea sublinguală. Lucrările de sinteză arată că mucoasa sublinguală poate permite absorbția rapidă a anumitor molecule mici, în timp ce regiunea bucală este mai potrivită pentru sisteme cu contact prelungit. La peptide, rezultatele sunt mai pretențioase.

Filme mucoadezive, geluri, comprimate, lipozomi, nanoparticule polimerice și promotori de permeație sunt studiați pentru a proteja peptidele, a prelungi contactul și a îmbunătăți trecerea prin epiteliu. Cu toate acestea, nici sistemele avansate tehnologic nu garantează o biodisponibilitate egală pentru fiecare peptidă.

Lucrările de sinteză despre medicamentele biologice subliniază limitările: suprafața mică, epiteliul stratificat, saliva, permeabilitatea variabilă și dificultatea practică de a menține formularea la locul aplicării. De aceea succesul unei substanțe sublinguale nu poate fi transferat asupra alteia.

Legătura cu PT-141, Kisspeptin-10 și oxitocina

PT-141, Kisspeptin-10 și oxitocina diferă prin dimensiune, structură, stabilitate și receptori. Rezultatul clinic al bremelanotidului administrat subcutanat nu dovedește același rezultat pe cale sublinguală. Studiile despre kisspeptina intravenoasă sau despre oxitocina intranazală nu determină nici ele biodisponibilitatea prin mucoasa bucală.

SORA Potency / Libido Complex este prezentat ca un set cu o fiolă care conține combinația peptidică, 5 ml de solvent tamponat sublingual/oromucozal și un flacon de 5 ml cu pipetă. Aceasta explică formatul produsului, dar nu reprezintă un protocol de preparare, de dozare sau de utilizare terapeutică.

Cum se citesc afirmațiile despre peptidele sublinguale?

Este util să puneți cinci întrebări:

1. A fost studiată exact acea peptidă sau doar o moleculă asemănătoare?
2. A fost folosită aceeași cale de administrare?
3. S-au măsurat concentrații în sânge sau doar un rezultat subiectiv?
4. Formularea este aceeași cu cea descrisă?
5. Există studii umane controlate sau doar date de laborator?

Dacă răspunsul la aceste întrebări nu este cunoscut, afirmația trebuie privită ca o ipoteză, nu ca un fapt confirmat.

Concluzie

Administrarea sublinguală și cea bucală oferă o cale interesantă de a ocoli o parte dintre obstacolele tractului digestiv. La peptide însă, mucoasa bucală rămâne o barieră serioasă. Stabilitatea, pH-ul, enzimele, saliva, timpul de contact și vehiculul farmaceutic determină împreună cât din moleculă va fi în general disponibil pentru absorbție.

Expresia „peptidă sublinguală” descrie așadar calea de administrare intenționată, dar în sine nu confirmă eficacitatea, siguranța sau biodisponibilitatea clinică.

Surse

• Administrarea medicamentelor prin mucoasa cavității bucale
• Administrarea peptidelor și proteinelor bioactive prin mucoasa bucală
• Provocările administrării bucale și sublinguale a medicamentelor biologice
• Administrarea bucală a moleculelor mici și a medicamentelor biologice
• Administrarea transmucozală a peptidelor